Este ziua noastră. A mea și-a ta. A clienților noștri, partenerilor și a tuturor celor care întră zilnic în magazin sau pe www.trisport.ro și ne cer sfaturi.
Împreună suntem Trisport.ro
Un nume pe care l-am construit împreună cu toate poveștile de succes, cu fiecare medalie câștigată de cei care ne sunt clienți sau cu dezamăgirile unei curse care nu a ieșit cum trebuie. Fără experiențe bune sau rele, sunt doar experiențe. Care ne formează obiectivele, obiceiurile, felul de-a fi de acum încolo.
Poate că denumirea spune tot ce trebuie să știi despre noi. Da, suntem un magazin cu specific de triatlon, primul și singurul din România de acest fel. Poate unii dintre voi nu faceți triatlon, dar ne știti pentru Garmin. Am pus harta României pe Garmin.
Ne bucurăm să avem în portofoliu mii de produse pentru înot, bicicletă sau alergare. Sute de produse de tehnologie, de la smartwatch-uri până la cele mai mici accesorii care te pot ajuta să te antrenezi în cel mai corect mod. Nu ne crezi? Hai pe site, să vezi câte produse îți pot îmbunătăți stilul de a te antrena.
Dacă ești o persoană pasionată de viața sportivă și ești activă este suficient pentru a aprecia calitatea produselor pe care le comercializăm.
În 5 ani de când suntem on pe piața sportivă am reușit să susținem federațiile din România, am fost parteneri la zeci de evenimente și am susținut sportivii amatori sau profesioniști. Am acordat atenție detaliilor și nevoilor fiecăruia în parte și am reușit.
Dar în aceste vremuri, când totul s-a schimbat chiar și pentru noi, ne întrebăm….
Cum rezistă o afacere cu capital privat românesc pe o piață a marilor lanțuri de magazine?
Greu, dar frumos. Ne place să știm că suntem în spatele poveștilor voastre, ale curselor pentru care vă antrenați sau ale primelor obiective stabilite.
Odată cu apariția COVID-19, prioritățile noastre s-au schimbat. Ne-am reconfigurat obiceiurile și am căpătat hobby-uri noi. Am văzut asta din vânzări, din cerințele voastre, din lucrurile care v-au interesat. Și ne bucură să vedem că vă place să faceți sport în aer liber, că aveți o viață tot mai activă.
Asta înseamnă că sunteți mai conștienți de voi, de binele vostru. Că nu aveți nevoie de multe pentru a fi bine. Sportul nu este despre performanță, sportul trebuie să fie parte din viața nostră.
Am zis-o! Deși vă recomandăm să vă antrenați în cel mai corect mod, pentru că sportul trebuie să fie o activitate plăcută.
Credem că putem lua decizii care pot schimba multe lucruri. Unul dintre ele ar fi:
„Keep your money where your heart is”
De multe ori, în multe tări sau orașe în care ajungeți apreciați produsele făcute local. Căci da, eat local, buy local chiar funcționează. Dacă am păstra acest obicei și pentru afacerile din România, am simți asta și în prețurile pe care le plătim în magazinele din România.
Brandurile cu nume sonore sunt peste tot, în fiecare mall, în fiecare shop online, cu spatele asigurat de fonduri de investiții. Nu este nimic de ascuns. Deși asta nu ne descurajează și ne bazăm pe toată susținerea oamenilor cu care interacționăm, vă propunem acest exercițiu util pentru fiecare dintre noi.
Noi, un magazin relativ mic, am plătit peste 1 milion de euro taxe la stat. Nu vă spunem asta ca să ne lăudăm, vă spunem asta ca să fiți atenți la ceea ce se află în spatele prețurilor pe care le plătiți. De fapt, se află și susținerea evenimentelor și sportivilor.
Din taxele pe care noi le plătim, o parte (prea mică, ce-i drept) se duce către bugetele pentru evenimente, pentru federații, pentru sportivi, pentru un sezon plin de curse și medalii câștigate.
Dacă noi am plătit atâtea taxe, magazinele mari înmulțesc sumele, iar cluburile sportive și sportivii de performanță sunt susținuți din bugetul de stat. Suntem într-un cerc închis, în care toți depindem de toți. Putem să ajutăm comunitatea, impactul poate fi mult mai mare.
Ce te costă să acorzi atenție sustenabilității?
Nu ne putem lăuda cu portofoliu de branduri produse în România, suntem deschiși să lucrăm cu toți producătorii locali de articole sportive specializate să ne scrie, să ne propună să le vindem produsele. Dar ne putem mândri cu faptul că brandurile pe care le avem pe site produc în Europa, unele chiar în România.
Ne putem mândri cu brandul Apidura, un brand relativ nou pe site-ul nostru, o companie independentă, condusă de o familie, formată din bicicliști, producători de accesorii de biciclete. Produsele sunt concepute să reziste o viață, iar ei oferă servicii de reparație sau schimb de fermoare atunci când este nevoie.
De câte ori te-ai gândit să îți repari încălțămintea de alergare doar pentru că s-a rupt și de câte ori ți-ai achiziționat alta tot din același motiv?
Gândiți-vă și la mediul înconjurător
Poate că prețul mai mic va înclina balanța către decizia de a cumpără din altă țară. Dar prețul corect este cel care conține procesul de ambalare, transport și toate celelalte efecte nocive asupra mediului înconjurător.
Trebuie să cunoști brandurile pe care le preferi, află cât de mult pun accentul pe sustenabilitate, în funcție de producție și materiale, de locul unde sunt făcute, de ceea ce oferă pentru mediul înconjurător.
Nu poți face asta de fiecare dată, pentru fiecare brand, poate că nici nu te va interesa mereu, dar poți face un exercițiu din când în când și să descoperi brandurile și ideile lor.
Contează și confortul tău
Deși ne concentrăm pe reducerea impactului asupra mediului și a consumului, știm și dorințele tale ascunse.
Un echipament bun trebuie să fie confortabil, trebuie să aibă și culoarea preferată sau design-ul potrivit pentru tine. Dacă tu nu te simți bine cu ceea ce alegi, se întâmplă să nu mai faci totul cu plăcere.
Știm și asta, suntem conștienți că alegi o geacă scumpă doar pentru că îți place. O iei pentru că este confortabilă, pentru că te vei simți minunat și este de calitate. Dacă pleci la alergare și uiți să iei cu tine portofelul/cardul, nu trebuie să te mai panichezi, poți avea la încheietura mâinii muzica preferată sau cardul.
Poți avea toate acestea fără să cumperi mai multe produse, există un Garmin pentru fiecare.
Pentru că nu mai avem o viață socială atât de activă, work from home este ceva normal, vă încurajăm să ne vizitați în magazin, mai ales dacă stați aproape de noi. Haideți să vă cunoaștem, să ne cunoașteți, să văfaceți noi prieteni și haideți să ne facem împreună planuri pentru un sezon viitor de neuitat.
Noi suntem Trisport.ro, un magazin cu specific de triatlon, primul și singurul din România de acest fel.
Și azi vă spunem ”La mulți ani” tuturor. Vă dorim să aveți curse bune, să aveți antrenamente eficiente, să aveți o viață activă, să vă simțiți bine șă să aveți grijă de sufletele și mintea voastre.
Doar astazi vă oferim o extra reducere de 25% la produsele noastre din categoriile înot, bicicletă, alergare, triatlon și nutriție. Aplică cuponul de reducere 1dectri în coș sau în pagina de comandă.
Am pregătit și prețuri speciale pentru câteva produse din gama tehnologie:
Ok articolul, ok mesajul dar totusi:
“…Dar ne putem mândri cu faptul că brandurile pe care le avem pe site produc în Europa, unele chiar în România.
Ne putem mândri cu brandul Apidura, un brand relativ nou pe site-ul nostru, o companie independentă, condusă de o familie, formată din bicicliști, producători de accesorii de biciclete….”
De pe site-ul Apidura:
“…Our Packs are precision crafted at our factories in China…”
Lasati impresia ca Apidura ar fi unul din brandurile care produc in Europa, chiar in Romania cand ei de fapt sunt o companie din UK care produce in China. Nici macar produse UE nu mai sunt.
Buna Valentin, ne cerem scuze pentru confuzie. Brandul Apidura era legat de titlul de mai sus, despartit de o poza, “Ce te costă să acorzi atenție sustenabilității?”.
Vom modifica articolul incat sa fie mai clar ce apreciem la ei: faptul ca produsele sunt dezvoltate sa reziste o viata si oferta toate accesoriile mici de care ai avea nevoie sa poti repara produsul, dar si colaboreaza cu cineva care repara produsele lor.
Mi-ati sters comentariul legat de Apidura Made in China 🙂 Vai ce mizerie de oameni sunteti 🙂 Era ok, o greseala, nu v-ati facut temele, puteati sa modificati ordinea paragrafelor sa nu mai apara Apidura langa “companii europene cu productie in Romania”, ati ales sa ma cenzurati pe mine ca sa nu “se afle”. O sa fie o poveste interesanta de spus cunoscutilor despre ce fel de afacere este trisport. Azi o faceti cu mine, maine o veti face cu altii si incet incet tot o sa “se afle”.
Buna Valentin, toate comentariile intra in aprobare si nu apar direct pe site. Asa functioneaza sistemul wordpress din cauza botilor care vasza sute de comentarii cu spam zilnic pe toate site-urile.
Orice comment este binevenit! Ne asumam de fiecare data greselile si incercam sa le remediem cat mai repede.