Garmin Instinct 3 și Instinct E – o nouă eră pentru ceasurile outdoor

Ianuarie a început cu temperaturi de aventură, iar noi avem lansarea noului model Garmin Instinct pentru cât mai multe aventuri outdoor.

Garmin a lansat oficial seria Instinct 3, alături de modelele Instinct E. Cu Instinct 3, Garmin duce mai departe moștenirea seriei Instinct 2, adăugând un display AMOLED și păstrând opțiunea clasică MIP pentru cei care preferă un consum redus de energie.

Împreună cu INSTINCT 3 se lansează și INSTINCT E, un model de buget cu două dimensiuni – 40 mm și 45 mm.

Cea mai notabilă noutate pe Instinct 3 este ecranul AMOLED, care îmbină tehnologia de ultimă generație cu un design rezistent. În plus, Garmin a integrat lanterna LED pe ambele dimensiuni, o funcționalitate care anterior era exclusivă pentru Instinct 2X. Și asta nu e tot: acum regăsim funcții precum Garmin Pay, care anterior erau disponibile doar pe variantele Solar sau Tactical.

Gama Instinct 3 oferă un amestec de durabilitate, tehnologie de ultimă oră și estetică îmbunătățită.

Mai jos este o listă a diferențelor dintre seria Instinct 3 și seria Instinct 2. Ținând cont de faptul că Instinct 2X a fost lansat la un an după Instinct 2 și a fost un fel de Instinct 2.5, au fost adăugate unele caracteristici pe care Instinct 2 nu le-a avut.

  • Opțiune de afișare AMOLED.
  • Putere de încărcare solară crescută de 5 ori față de Instinct 2 Solar
  • A fost adăugată lanterna la ambele dimensiuni (45 mm și 50 mm) – cu intensități variabile de lumină, inclusiv lumină roșie.
  • Dimensiuni mai mari ale afișajului pentru unitățile AMOLED (Solar este același)
  • S-a renunțat la fereastra de afișare secundară pe AMOLED, dar s-a păstrat pe Solar
  • A crescut contrastul de 2 ori pe edițiile Solar (față de Instinct 2)
  • Dimensiunile afișajului AMOLED: 45mm este 1.2”, 50mm este 1.3”
  • Dimensiunile ecranului Solar: 45mm este 0.9”, 50m este 1.1”
  • Inel metalic adăugat în lunetă ca „întărire”
  • Multiband/dual-frequency GNSS/GPS integrat pe toate unitățile, pentru o precizie sporită.
  • Funcția SatIQ pentru optimizarea consumului de energie în funcție de semnalul GPS.
  • Adăugat Training Load Focus
  • Adăugat Training Load Ratio
  • Adăugat Multisport/Triatlon Auto Transition
  • Animații pentru antrenamente de forță și hărți musculare (disponibile doar pe modelele AMOLED). Ai și antrenamente HIIT, inclusiv AMRAP, EMOM, Tabata sau antrenamentele personalizate.
  • Detectarea somnului de scurtă durată și Sleep Coach pentru monitorizarea și îmbunătățirea calității somnului.
  • Adăugat Garmin Share
  • S-a adăugat compatibilitatea cu Garmin Messenger
  • Garmin Pay standard pe toate modelele, facilitând plățile contactless.
  • Adăugat modul font mare (introdus recent pe alte Garmin)
  • Au fost adăugate noi opțiuni de culoare

Trebuie să te aștepți și la faptul că Garmin Instinct 3 vine fără hărți. Desigur, asta în timp ce ceasul face rutare/navigație, de fapt nu există hărți. Și nici nu ai ecran tactil, dar pentru un ceas robust outdoor, acest lucru nu pare să fie un foarte mare minus.

Ce îți va plăcea la Garmin Instinct 3?

Clar, energia solară pentru aventuri nesfărșite – acum ai capacități îmbunătățite de încărcare solară care maximizează eficiența mai ales pentru cei care își doresc călătorii extinse, cu acces limitat la curent. Ai durată de viață extinsă a bateriei alimentată de lumina soarelui, pentru a te putea concentra la călătorie și mai puțin la stresul încărcării ceasului.

Ceasurile Garmin Instinct sunt construite pentru a îndeplini standardele de grad militar la rezistență termică, rezistență la șocuri și rezistență la apă până la 100 de metri. Fie că înfruntă condiții meteorologice dificile sau terenuri accidentate, Instinct 3 poate face față la toate, împreună cu tine.

Seria Instinct 3 introduce funcții avansate de monitorizare a sănătății, oferind utilizatorilor o înțelegere mai profundă a stării lor de bine. Senzorii îmbunătățiți permit urmărirea precisă a ritmului cardiac, a tiparelor de somn, a nivelurilor de stres și a saturației de oxigen din sânge. Garmin a extins, de asemenea, gama de profiluri de activitate pentru a include sporturi precum trail running, alpinism și sporturi nautice.

Instinct 3 include funcția de monitorizare Garmin Body Battery, care evaluează nivelurile de energie pe parcursul zilei, ajutând la optimizarea antrenamentelor și a perioadelor de recuperare. De asemenea, îți poți monitoriza hidratarea și respirația.

Dacă ești femeie și ești în cea mai mare aventură a vieții tale, Garmin Instinct 3 are funcții de monitorizare a menstruației și a sarcinii, pentru a știi când ești în forma ta maximă din lună și când este bine să te odihnești.

Aclimatizarea la altitudine și căldură este o funcție esențială pentru cei care au nevoie de ea, pentru că ești la curent privind starea de sănătate atunci când ai nevoie de o extra verificare.

Funcția LIVETRACK este, poate, una dintre cele mai importante funcții de pe un device Garmin, în special pentru cei care își fac antrenamentele, cursele, cățărările singuri. Prietenii şi familia pot să-ţi urmărească locaţia în timp real şi vizualiza traseele preplanificate.

Deși nu am vorbit prea mult despre asta, seria Instinct 3 reflectă angajamentul continuu al Garmin față de sustenabilitate. Modelele alimentate cu energie solară reduc impactul asupra mediului prin valorificarea energiei regenerabile. Știm, nu este mult, dar oricât de puțin, contează. În plus, Garmin a încorporat funcții de gestionare a energiei care îți permit să ajustezi setările pentru a prelungi și mai mult durata de viață a bateriei.

Comparație Garmin Instinct E (40 mm) vs Garmin Instinct E (45 mm)

Instinct E este ceasul inteligent ultra-rezistent de 40 mm, cu o autonomie a bateriei de până la 14 zile, în timp ce Instinct E de 45 mm are autonomie a bateriei de până la 16 zile.

Ambele ceasuri includ funcții esențiale, cum ar fi monitorizarea 24/7 a stării de sănătate și a stării de bine, plus notificări inteligente. În plus, dispun de compatibilitate multi-GNSS, o busolă pe 3 axe și un altimetru barometric, pentru a-ți monitoriza aventurile.

Ai pulsul măsurat la încheietura mâinii, monitorizare avansată a somnului, Pulse Ox și multe altele (acesta nu este un dispozitiv medical, iar datele prezentate sunt destinate a fi o estimare atentă a statisticilor monitorizate; Pulse Ox nu este disponibil în toate țările).

Cu o carcasă de înaltă rezistență și un ecran rezistent la zgârieturi, Instinct E poate face față celor mai dure aventuri ale tale. Este proiectat conform cerințelor MIL-STD-810 pentru rezistență termică, la șocuri, apă și vibrații și are o rezistență la apă de 10 ATM.

Ai funcții de siguranță și de monitorizare, ce includ detecția incidentelor (în timpul anumitor activități) și asistență, ambele sunând sau trimițând contactelor de urgență un mesaj cu locația ta, în timp real, atunci când ceasul este asociat cu smartphone-ul (necesită configurare, iar smartphone-ul trebuie să fie într-o zonă de acoperire a rețelei în care conectivitatea de date este disponibilă).

Sincronizează ceasul inteligent Instinct® E cu aplicația pentru smartphone Garmin Connect™ și obține mai multe detalii despre datele tale privind sănătatea și condiția fizică, plus informații personalizate și multe altele.

Cui i se potrivesc?

Instinct E (40 mm):

  • Ideal pentru utilizatorii cu încheieturi mai mici sau care preferă un ceas mai compact și ușor.
  • Recomandat pentru activități zilnice și aventuri mai scurte.

Instinct E (45 mm)

  • Mai potrivit pentru cei care preferă un ceas mai mare, cu autonomie extinsă.
  • Ideal pentru aventuri lungi și condiții extreme, datorită bateriei mai durabile.

Alegerea potrivită

Alegerea între cele două dimensiuni depinde de preferințele personale legate de dimensiune, confort și durata aventurilor. Ambele oferă aceleași funcționalități de top, diferențele fiind legate de dimensiune și autonomie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here