În weekendul ce tocmai a trecut, am fost prezenți la Gala Triatlon România, un eveniment extrem de important pentru întreaga comunitate de triatlon din România.
Sâmbătă, la Izvorani, ne-am strâns, împreună – sportivi de performanță, sportivi amatori, antrenori, părinți, susținători, organizatori de evenimente de triatlon, sponsori și autorități – pentru a celebra rezultatele extraordinare pe care le-au câștigat sportivii noștri de-a lungul anului 2023 sau de-a lungul carierei lor de până acum.
În lumea sportului, este o onoare pentru noi să fim partener oficial al Federației Române de Triatlon. Acest parteneriat nu este doar despre susținerea sportului, ci și despre împărtășirea valorilor și a visului comun de a promova excelența sportivă și sănătatea în rândul comunității.
Împărtășim viziunea Federației Române de Triatlon de a încuraja sportivii să-și depășească limitele în triatlon, o disciplină care combină nenumăratele provocări ale înotului, ciclismului și alergării. Suntem mândri să fim parte din această misiune.
A fost o seară specială pentru triatloniști, un moment ce a adunat, în același loc, cei mai buni sportivi ai României. Bucuria de a vedea tinere talente crescând și performând în triatlon este inegalabilă.
Premiile acordate la Gala Triatlon România sunt:
Cei mai buni sportivi de performanță la probele de triatlon
Categoria Elite: Antoanela Manac și Felix Duchampt
Categoria U23: Alice Perjoiu și Vlad Adrian Remzing
Junori: Singuran Amalia și Popa Carol
Cadeți: Vâlcu Raluca și Laiu Rareș
* Cei mai buni sportivi la probele de para triatlon
Tămârjan Robert și Dumitru Darius
* Cei mai buni sportivi la probele de winter triatlon
Luisa Rasina și Viorel Pălici
* Premiul pentru întreaga activitate (de până acum)
Rus Marius, Antoanela Manac, Ciprian Bălănescu, Dan Nistoriu
* Rezultate deosebite în triatlonul românesc
Ciprian Bălănescu, Antoanela Manac, Viorel Pălici, Ilina Octavian, Rasina Luisa, Edit Vakaria, Szabolcs Kovacs
* Performanța anului la amatori
Toma Alexandru – Medalia de aur la Full Ironman la Campionatul Mondial din Malaysia
Cei mai buni sportivi TRIKIDS la probele de triatlon
Fete 11 – 12 ani
1. Oprea Miruna Maria – Unstoppable Sport Club
2. Iulia Diana Giura – Dacia Natație Triatlon
3. Cinciulescu Andra – BSC
Băieți 11 – 12 ani
1. Colea Robert Mihai – Dacia Natatie Triatlon
2. Ștefan Bocsan – Ride Competition
3. Eduard Valentin Căliman – H2O
Fete 13 ani
1. Antonia Vasian – BSC
2. Sarah Emam – Dacia Natație Triatlon
3. Amalia-Georgiana Gheba – Aqua Vita Delta Tulcea
Băieți 13 ani
1. Petre Andrei Alexandru – Dacia Natație Triatlon
2. Rareș Bobe – Unstoppable Sport Club
3. Simon Vulliet – Ride Competition
”Copiii reprezintă viitorul în sportul de performanță din România. Ei au exemple extraordinare de urmat, modele de depășit și au toată susținerea noastră. Felicit părinții pentru susținerea copiilor spre sportul de performanță. Mă bucur că triatlonul românesc este pe un drum frumos, care îi duce către următoarele ediții ale Jocurilor Olimpice.
Mă bucur să fiu alături de voi, în această sală, unde nu sunt pentru prima dată. Mă bucur că azi îmi petrec timp alături de acești copii minunați, mă bucur să văd că federația răsplătește performanța. Federația Română de Triatlon este un model și pentru celelalte federații, sportul nu înseamnă doar medalii, ci mișcare, sănătate. Vă doresc să fiți sănătoși, să vă sustineți copii. Sunteți la început de drum, dar veți fi mari. Mult succes!” Președinta Agenției Naționale pentru Sport – Elisabeta Lipa
Cele mai bune cluburi de triatlon din România – Clasament după numărul de puncte acumulate
- Dacia Natație Triatlon
- BSC
- Unstoppable Sport Club
- Ride Competition
- Aqua Vita Delta Tulcea
- ACS PEAK PERFORMANCE
- H2O
- CS Politehnica Cluj