Șosetele de compresie (și compresia, în general) pot oferi mai mult decât confort atunci când călătorești. Compresia are beneficii majore pentru circulația sangvină, reducerea inflamațiilor și previne senzația de picioare obosite.

Pe durata zborurilor lungi sau a călătoriilor cu mașina, șosetele de compresie pot fi un instrument valoros pentru confortul picioarele tale, chiar dacă nu suferi de afecțiuni medicale, care impun purtarea șoseteleor de compresie.

În timp ce o vacanță poate fi bună pentru sănătatea ta naturală, un zbor de 5+ ore sau o călătorie de 2 zile cu mașina îți poate afecta starea de confort. Chiar și zborurile din aceste zile încearcă să aibă mai mulți pasageri prin plasarea scaunelor apropiate unul de altul, ceea ce duce la creșterea disconfortului în timpul călătoriilor cu avionul.

Iar mersul cu mașina, de obicei, durează și mai mult. Dacă pleci la schi în Austria/Bulgaria/Italia, drumul cu mașina durează ore bune sau chiar 2 zile la rând. De obicei, este sigur să porți șosete de compresie timp de opt ore pe zi. Cu toate acestea, ar trebui să eviți să dormi în ele.

Singurul caz în care daunele purtării șosetelor de compresie depășesc beneficiile acestora este dacă ai un strat de piele compromis. Atunci poate ar trebui să te îngrijești de asta mai întâi.

Astăzi vom vorbi despre șosetele de compresie, dar trebuie să știi că și compresia din tricouri, bluze sau pantaloni acționează exact la fel și poate fi o soluție extrem de utilă să ai toate la îndemână.

Compresia acționează în 4 pași eficienți pentru a te ajuta:

1. Ajută țesuturile să absoarbă excesul de lichid

Șosetele de compresie exercită o presiune controlată asupra picioarelor, contribuind la circulația sangvină și limfatică eficientă. Această presiune ajută la reducerea umflăturilor și îmbunătățește capacitatea țesuturilor de a gestiona lichidele în exces, care pot umfla gambele și gleznele.

Asta înseamnă că retenția de apă poate fi gestionată și stând pe scaun. Nu mereu ai posibilitatea de a te mișca în timpul orelor de zbor sau mersul cu mașina sau poate nu te poți mișca suficient. Dar poți face un lucru atât de simplu, pentru un confort atât de mare.

2. Șosetele de compresie strâng venele de suprafață pentru a preveni congestia și pentru a menține sângele în mișcare în venele profunde

În mod normal, venele transportă sângele de la membre înapoi către inimă pentru a fi reoxigenat. În picioare, acest proces este susținut de mușchii gambei, mai ales când mergi și te miști. Dar, spun experții, dacă durata călătoriei este mai mare de 4 ore, riscul ca acest proces să nu aibă loc crește semnificativ.

Știm că tu crezi că te miști în aceste (cel puțin) 4 ore. Cu toate acestea, cu spațiu limitat, aceasta nu este întotdeauna o soluție ușoară. În plus, plimbarea pe culoarul avionului poate fi dificilă din cauza condițiilor restrânse. Și, să fim serioși, de câte ori te-ai plimbat în timpul unui zbor?

3. Activează mușchii din jurul venelor tale profunde pentru a le ajuta să pompeze sângele către inimă

Șosetele de compresie exercită o presiune graduală asupra picioarelor, cu cea mai mare presiune la nivelul gleznelor și o presiune mai mică în sus pe picior. Această presiune ajută la stimularea fluxului sangvin și contribuie la activarea mușchilor din jurul venelor profunde.

Mușchii din jurul venelor profunde au un rol crucial în pomparea sângelui către inimă, împotriva gravitației. Presiunea exercitată de șosetele de compresie asupra acestor mușchi ajută la îmbunătățirea tonusului muscular și la facilitarea contractiilor acestora.

Astfel, sângele este împins în sus către inimă, în loc să stagneze în venele picioarelor.

4. Și, prin îmbunătățirea circulației, șosetele de compresie pot reduce riscul de apariție a cheagurilor de sânge

Șosetele de compresie sunt, de obicei, fabricate din materiale elastice, care permit șosetelor să se întindă și să se conformeze formei picioarelor. Țesătura asigură o presiune blândă, dar fermă, care facilitează mișcarea sângelui prin vene și ajută la prevenirea acumulării de sânge.

Terapia de compresie a fost folosită de mult timp în domeniul medical pentru a gestiona diferite afecțiuni. Dar acum ne putem bucura de aceste beneficii și în mod uzual, pentru a preveni disconfortul sau unele probleme medicale ce ar putea apărea.

Iată câteva sfaturi despre utilizarea șosetelor de compresie în siguranță și eficient:

Pune-ți șosetele de compresie imediat după ce te-ai trezit dimineața, înainte să pleci la drum. Asigură-te că nu ai pliuri sau cute.
Șosetele de compresie nu sunt ușor de pus, dar nici extrem de dificil. Trebuie doar să nu te grăbești când faci asta, pentru că sigur te va enerva.
Spală și usucă ciorapii în fiecare zi. Nu-i spăla la mașina de spălat, deși nu este 100% contraindicat. Dar spălarea manuală este mai blândă, mai ales pentru șosetele ultralight.
Nu folosi aceleași șosete de compresie mai mult de șase luni.

Nu uita: calitatea și dimensiunea sunt cheia alegerii corecte ale șosetelor de compresie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here