Ultramaratonul The Track s-a încheiat ieri, după 520 de km și câteva zeci de ore de alergare, în 9 etape.
Etapa 1 – 30 km
Etapa 2 – 41 km
Etapa 3 – 41 km
Etapa 4 – 48.5 km
Etapa 5 – 59 km
Etapa 6 – 58 km
Etapa 7 – 64 km
Etapa 8 -53 km
Etapa 9 – 130 km
Românii Andrei Gligor și Iulian Rotariu au condus aproape toată cursa și au trecut împreună linia de finish.
Iulian Rotariu s-a clasat pe prima poziție, iar Andrei Gligor pe locul al II-lea.
”Aici se încheie etapa a noua din THE TRACK, aici se încheie THE TRACK și tot aici se încheie proiectul meu de suflet Calivita 7 Deserts.
Etapa de astăzi (ultima etapă) a avut 130 de km, durata totală a fost de 16h16′. Am condus cursa până la km 80, moment în care am decis să alerg alături de Iulian (Rotariu), așa că am parcurs împreună drumul până la finish, clasându-ne la general astfel:
Iulian pe primul loc, eu pe locul al doilea.
A fost o cursă a românilor, dacă se poate spune așa și amândoi suntem foarte mândri și bucuroși de rezultatul obținut. Aceasta a fost cea mai dificilă și obositoare etapă, venind după câte o distanță de maraton / ultra în fiecare zi.”
Cel mai greu este să nu poți comunica cu cei dragi de acasă
”Lipsa totală de comunicare cu cei dragi, a fost o situație greu de gestionat, dar în final am reușit să mă focusez numai pe ce a fost esențial pe parcursul tuturor acestor zile: cursa.
Probabil fiecare dintre cei care intrăm într-o astfel de experiență suntem aici pentru acel timp pe care avem nevoie să ni-l oferim doar nouă, pentru a putea mai apoi să ne întoarcem la cei dragi mai încărcați și pozitivi ca oricând.”
Andrei Gligor a parcurs cei 520 de kilometri într-un timp total de 59 de ore și 2 minute.
”A meritat să alerg 522km la finalul proiectului meu de suflet? Hmmmm, eu zic că da.
Un proiect mare se închide, dar într-o inimă iubitoare de aventură, dorința de experiențe provocatoare rămâne întotdeauna vie, așa încât și eu sunt curios să aflu ce forme va mai căpăta în viitor pasiunea mea de a explora lumea prin fiecare cotlon.
Până atunci mai e mult. Acum sunt doar… FERICIT!”
Felicitări, Andrei! Felicitări, Iulian!
Recuperare ușoară vă dorim și sperăm ca planurile voastre să nu se încheie aici!